Mistrețul în vârstă de trei ani, împușcat pe raza domeniului de vânătoare Botoș, a fost descoperit de veterinarii din Suceava ca fiind radioactiv.
Se fac mai multe teste pentru a se stabili modul în care a fost contaminat animalul.
Mistrețul a fost împușcat de vânători la aproximativ zece kilometri de granița cu Ucraina, veterinarii stabilind că acesta este radioactiv în timpul testelor efectuate pentru trichineloză și pestă africană.
Conform directorului Romsilva, Ciprian Pahonțiu, animalul ar fi fost contaminat cu izotopi de Cesiu cel mai probabil de la Cernobîl.
„Mistrețul a fost vânat pe un fond de vânătoare al Direcției Silvice și din centrul de colectare de la Sadova s-a recoltat proba și pentru analiza radioactivității. Porcul respectiv a depășit limita admisă, toate analizele care se fac au anumite limite, când se depășeste limita se consideră a fi pozitiv. Limita este de la 10 până la 600 de unități radioactive și el a avut peste 600. A avut 600 și ceva, deci nu a fost o contaminare radioactivă puternică. Dar, depășindu-se limita, protocolul spune clar că se impun măsuri de confiscare și retragere. Nu am mai întâlnit situații de acest gen. Porcul poate să vină și din Ucraina, nu putem trage niște concluzii”, a declarat dr. Dan Corneanu, din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava.
Veterinarii din Suceava vor face, pentru următorii o sută de mistreți care se vor împușca în zonă, analizele de radioactivitate.